Rabdare si mancare

“Cunosti un om dupa doua lucruri: dupa cum mananca si dupa cum isi pierde rabdarea.” Talmudul

(Undeva, candva)

Suntem pe un drum de-ala plin de praf, nu in uniforma, e vara, e foarte cald, ne oprim, ne asezam pe marginea lui, sub un copac ceva mai umbros. Ni s-a facut foame, scoatem conservele, incepem caterinca.

Uite iti dau conserva asta, ce dai la schimb? Oricum pana la urma mancam toti impreuna, din acelasi “blid”, dar e un mod de a glumi.

Desfacem conservele, mancam tihnit, ne uitam in jur, peste drum au aparut trei copii, sunt bruneti, bronzati si supti in obraji, sa aiba vreo 8-9 ani, se uita la noi.

Nu-i bagam in seama, balotam in continuare.

Dau o geana dupa cateva minute, aia mici sunt tot acolo, tac si se uita la noi.

Baiiii, eu nu pot sa mananc in conditiile astea, serios.

Ii fac semn unuia, vino incoace!…

Isi vorbesc ceva intre ei, apoi trece drumul ala prafuit, scot o ciocolata si o conserva si i le dau.

Sa le imparti si cu ei, sa nu le tii numai pentru tine, intelegi?

Astia se scormonesc si ei prin rucsacuri, ala mic pleaca cu bratele pline.

Ma uit dupa el, le va imparti si cu ceilalti doi?

Da.

A trecut testul.

Ii mai fac semn, vino!, uite ia si astea, le meriti.

Ei raman acolo, se uita la noi in timp ce rontaie la ciocolatele alea.

Terminam de mancat, bagam metalul in rucsacuri, ne ridicam, le facem cu mana, o luam din loc, hai ca ne-mprietenim si nu e bine.

***

(Cu multi ani in urma, vara, pe un drum spre mare)

Stam pe marginea drumului si strigam ” gumi, gumi” cand vedem o masina straina, desi suntem niste bididii, am invatat care sunt masinile straine din “Almanahul Auto”.

Rareori se opreste una, se deschide o fereastra si ne arunca un “Peppermint“, cu 5 lame, le impartim intre noi si incepem sa le mestecam si sa facem concursul ala care face baloane mai misto.

Pastram intotdeauna una pentru a doua zi, pe aia o s-o mestecam toti, pe rand, da, asa facem, cand avem un mar muscam pe rand toti din el, impartim totul. Doar zarzarele si dudele le mancam fiecare singuri, de-alea sunt destule.

***

(Undeva prin Franta, anii ’90)

Sunt la masa la niste notari, extrem de sofisticati, din burghezia mijlocie, ei au obiceiul sa ia masa in curte, pe iarba, Madame gateste extraordinar.

Nu se manca paine mai deloc, nici ciorba nu exista, e supa-crema sau supa de ceapa.

Vine cu desertul.

Tre’ s-aleg o singura chestie, eu le-as lua pe toate, dar nu se face, am si eu un minim de educatie.

Salivez precum cateii lui Pavlov, deh, sunt copil.

Ce s-aleg? Yaourt nature? Yaourt aux fruits? Nush ce prajitura sofisticata? Nush ce prajitura si mai sofisticata? Ananas? Nici macar nu stiu cum se mananca, stiu doar cum arata.

Imi aduc aminte cand am iesit prima oara din tara si am intrat intr-un Market si ma uitam la rafturile alea ca prostu’. Nu mai vazusem asa ceva.

Iau iaurtul, ala stiu ce e, desi nu-mi dau seama cum se desface, e intr-o chestie de plastic si are hartie sau ce-o fi deasupra, la noi sunt toate in borcane cu capac. Dar las’ ca ma descurc, hai sa incep cu stil, sper sa vina si maine cu tava asta.

Madame povesteste de “Cordon Bleu“, ce-o fi aia, ma intreb?

Acolo cica se da testul de intrare cu omleta, asa o fi, de unde sa stiu eu?

***

(Paris, niste ani mai tarziu)

Sunt cu o doamna infipta in societate si niste lume buna intr-o chestie de-aste fancy, ne aduc chelnerii mancarea, sunt apretati si scrobiti toti.

Plm, zambesc, invart in ea, ma gandesc o secunda sa le cer si niste cartofi prajiti cu piept de pui doar sa le pun creierul pe bigudiuri, dar nu, nu se face.

Ou est “Crazy Horse”?, ma trezesc deschizand gura. Rive Gauche ou Rive Droite?

Astia se opresc cu les furculisions in aer, eu sunt cel mai mic dintre ei si mai ales roman, incep sa rada, olalaaa, mais tu sais que tu veux.

Tousjours!

Discutia se duce spre femei, hai ca le-am dat un azimut bun.

***

(Altundeva, altcandva)

Stau cu Blondu’ si Calu’, e pranz, mancam si discutam despre Ludovic al XIV-lea. A fost un tampit, zice Blondu’. Si-atunci de ce a ramas in istorie?, nu-l las sa castige, desi poate ca are dreptate.

Bineinteles ca incepe sa ploua, nu ne deranjam sa ne ridicam, mancam in continuare, oricum, uniformele sunt ude de transpiratie, asa ca ne mai spala ploaia, plus ca se va opri in 15 minute dupa cum arata norii. Poate da ploaia gust mancarii, radem si schimbam discutia.

Incepem sa vorbim despre – ati ghicit – mancare si femei.

***

(Bucuresti, anul circa aproximativ)

Sunt la masa cu niste VIP-uri, intr-un restaurant de-asta unde tre’ sa faci rezervare cu nush cat timp inainte, eu sunt un intrus, m-a adus o prietena, am mancat, unu’ dintre ei isi ridica farfuria de salata la gura, mai e o zeama acolo, incepe sa soarba, bai ma lasiiiii? okaaaaaayyyyy, ma uit in alta parte, ma fac ca nu vad.

Ce plm caut eu aici?, ma uit la ea, ne intelegem din priviri. O sa te bag in sedinta pe tema asta, sa stii, astia doi sunt vraiste.

Aia incep sa se certe intre ei cati bani au de dat, scot calculatoarele, da, au venit cu de-alea de buzunar, pe buneee??? imi vine sa le dau eu diferenta aia de 5 lei, sa ma ridic de la masa si sa plec, dar ea s-ar supara si imi aduc aminte:

“Cunosti un om dupa felul in care mananca si dupa felul in care isi pierde rabdarea.”

Certati-va, plm, noi ne mai luam cate o portie, dupa ce terminati cu gradinita asta obscura, va salut!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.