Chemarea Dorului

Avea 14 ani.

Rasnov e un orasel micut si cochet, cu un farmec aparte, cu cetatea, cu Piatra Craiului, cu Postavaru, cu Bucegii.

Un fel de loc geometric al dragostei de Munte.

Cand veneam din poligon de la Cheia, ne mai opream la un bar unde jucam darts, nu mai stiu cum ii spunea.

Dor Geta Popescu era din Rasnov. Dumnezeu s-o odihneasca!

La literatura am invatat ca “dor” este un cuvant care exista doar in limba romana. Nu stiu, asa o fi.

Zilele acestea am citit o gramada de articole despre disparitia ei prematura.

De la cele scrise de “jurnalisti-hateri”, care au numai certitudini indiferent de subiect (de la numarul ingerilor care pot sta pe un varf de ac la prelucrarea prin aschiere) la cele decente, argumentate.

Nu am fost acolo, nu pot sa ma pronunt pentru ca nu cunosc faptele.

Pot sa spun insa ca in astfel de momente jurnalistii – mai ales cei care nu cunosc Muntele – ar putea avea macar decenta sa taca.

Acum niste ani, intr-o vara, mergeam cu un tren de noapte spre Huedin, sa facem un traseu in Apuseni.

Eram copii, echipamentul pe vremea aia era o gluma, mai ales cand nu aveai bani, rucsacurile erau parfum pentru sale, bocancii iti torturau picioarele, cortul “canadian” era o “placere” sa-l cari si mai ales sa te prinda ploaia in el. Ce “inconstienti”!

In tren ne-am nimerit cu niste baieti mai mari care veneau de pe munte si discutia s-a legat firesc. Unul dintre ei ne-a dat un almanah BTT, de-ala mare, pentru cine stie.

In el erau articole despre munte si i-am tocit paginile de cate ori l-am citit.

Atunci am invatat de Dinu Mititeanu (vezi nota), unul dintre intimii Muntelui.

Tot atunci am citit despre Bradut “Cuxi” Serban, tot clujean.

Murise intr-o avalansa…

Tot in Retezat.

Ce-ar fi urlat “expertii” de pe feibuc si-atunci. Aia si despre Hillary ar fi spus ca e inconstient.

Cand am mai crescut am condus si eu prieteni pe munte. Uneori cu echipament improvizat, ca nu am avut bani. Mai tarziu am ajuns si la VM si nu era altfel, unitatea din care am facut parte avea doar cateva perechi de coltari ruginiti facuti de baieti, din proprie initiativa. Schiurile erau doage de butoi, corzile erau antice, vechi si de demult. Casti de protectie? “Celebra” M 1973, buna la toate, inclusiv la catarare.

Cu toate astea, baietii faceau performanta.

Am avut si multe situatii nasoale, dar Muntele ne-a protejat intotdeauna si – cine stie – poate si noi.

Poti sa ai mama echipamentului, cand te musca o vipera pe stanca si spitalele nu au ser antiviperin esti pa. Nici acum nu au decat vreo 2-3, apropo.

It makes no difference who you are, no matter how much training you got and the tougher guy you might be. When you’re at the wrong spot at the wrong time, you gonna get it. – Sergeant Storm

Este pur si simplu un risc asumat. Poti sa-l diminuezi, da.

Americanii au o regula “safety first“.

Si tot americanii spun “push the envelope“.

Eu unul nu stiu unde e echilibrul.

No-one told us who we were.
No-one told us we should do this.
No-one told us it would be easy.
Someone said we are our dreams, that if we don’t dream, we are not longer alive.
Our steps follow our instinct and take us into the unknown.
We no longer see the obstacles behind us, but look forward the ones ahead.
It’s not about being the fastest, the strongest or the biggest…It’s about being ourselves.
We are not just runners, mountaineers or skiers…or even athletes…we are people.
We don’t know if we’ll find it, but we’re going in search of happiness.
What is it we’re looking for? To be alive?

***

Dinu Mititeanu: “Cei care iubim muntele,  ori de câte ori putem la această chemare. Şi fiecare, cândva, undeva, pe munte sau gândindu-ne la el de acasă, ne-am pus întrebarea: “Oare când am simţit prima dată chemarea muntelui ?”. Unii ar putea răspunde destul de exact, le-au rămas în memorie anul, poate şi ziua şi locul; a fost ca o dragoste la prima vedere, “coup de foudre”, cum spun francezii. Alţii, s-au îndrăgostit de munte “pe nesimţite”, cum se întâmplă deseori şi în viaţă, nesesizând când de la o relaţie de colegialitate am trecut la prietenie apoi la iubire. Un vers al poetului Vasile Voiculescu exprimă asta: ” pe noi prietenia nu ne mai încăpu”! Nu e important când şi cum am ajuns la această iubire pentru munte, important este că ea există, că e ceva sublim. Ghidul alpin Guido Rey, a cuprins asta în câteva cuvinte scrise la vârsta înţelepciunii: ” Poezia vieţii mele a fost muntele, restul n-a fost decât proză” !”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.